Ziua de 24 iunie 2016 cred că ne-a prins pe majoritatea cu un gust de cenușă în gură. Mai ales după ce, cu puțin timp înainte de referendum, sondajele dădeau un oarecare avans taberei care milita pentru rămânarea în Uniunea Europeană.
Mă așteptam la o mobilizare specifică britanicilor, care să facă să dispară acest hop, la fel cum se întâmplase în alte țări, aflate în situații mult mai grave, unde se pusese problema ieșirii din UE.
Joi dimineața, eram în mașină, în drum spre muncă și ascultam BBC London, încercând să pricep ceea ce nici analiștii englezi spuneau că nu reușesc. O emisiune foarte alertă, cu zeci de persoane, politicieni, jurnaliști, oameni obișnuiți, care intrau în direct, să comenteze ceea ce se întâmplase.
„Nu pot să cred, efectiv tremur! Cum s-a putut întâmpla așa ceva?”, se întreba o doamnă. „Este ziua când ne-am recâștigat independența și doar noi vom hotarîi, de acum înainte, cum ne guvernăm țara”, o completa altcineva. „Nu este vorba de nici o izolare, nu exagerați. Va fi mai bine”, „Ce ați făcut, nebunilor?!”, „O astfel de hotărâre nu se poate lua printr-un vot bazat pe emoții, sunt implicații extraordinare la mijloc!”.
Mesajele se rostogoleau din undele radio, dar răspunsul la întrebarea „Ce va fi, concret, mai departe?” întarzia și va mai întârzia o vreme.
Când am ajuns la locul de muncă, unde majoritatea colegilor sunt români, polonezi, lituanieni, am întâlnit aceeași stare de neliniște și gluma amară probabil cea mai răspândită printre est europeni în acea zi:
„Ți-ai facut bagajele?”
Zâmbeam cu toții forțat, dar sunt convins că aveam același gol în piept.
Șeful de site, un englez foarte serios, cu care avem, de regulă, o relație rece, strict profesională, a venit în mijlocul nostru, ușor jenat, și ne-a facut, pentru prima dată, o mărturisire:
„Știu ce simțiți, vă înțeleg. Soția mea este poloneză. Dar cel puțin pentru voi, nu cred că se va schimba mare lucru. Avem nevoie de voi.”
Proiectul în care lucrăm este pentru o școală din zona Dagenham, un cartier din suburbiile Londrei. Demolăm câteva anexe vechi și construim în loc o sală de sport modernă.
În dimineața zilei de joi, ca niciodată până atunci, pe terenul de sport din vecinatatea zonei în care lucram pașeau elevi în uniformele normale, de cursuri nu era obișnuita hărmălaie pe care copiii o fac în astfel de momente, când se împing, țipă, aleargă, cântă, dau mingile peste garduri și strigă la noi să le dam înapoi.
Se aliniau tăcuți, probabil pe clase, iar după modul în care profesorii mergeau printre ei și vorbeau, încontinuu, când cu unii, când cu alții, încercând, parcă, să-i liniștească, m-am gândit că mulți dintre ei, copii de migranți spanioli, portughezi, italieni, greci, polonezi, lituanieni, români sau bulgari, își începuseră dimineața cu aceeași glumă amară ca și noi: “Ți-ai facut bagajele?”.
Nu se va ajunge la asta, dar trăim un moment care va lasa urme adânci în societatea britanică. Va urma o dezbatere extrem de aprinsă, dar benefică, prin faptul că va sparge granițele populismelor, stereotipurilor sau jumătăților de adevăr, de oricare parte a celor doua tabere s-ar afla ele.
Cât despre noi, românii din UK, să nu uităm că suntem parte a motivelor pentru care mai bine de jumătate dintre britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Am fost și vom mai fi pomeniți în multe dintre dezbaterile pe aceasta temă, cu bune și cu rele. Sigur, e ușor să ne ascundem în spatele unor explicații precum: noi muncim din greu, suntem corecți, englezii care stau pe beneficii nu ne suportă; spun că le furăm locurile de muncă, dar ei nu vor sa muncească.
Sunt bucăți de adevăr, însă tabloul general este mult mai complex.
Trebuie, ca o comunitate încă în formare ce suntem, să vorbim. Și să nu uităm că felul cum ne comportam fiecare e o bucățică din tabloul general al imaginii pe care o avem.
Între timp, să nu împachetăm și să sperăm că dintr-o decizie atât de dureroasă, precum cea a Brexitului, vor răsări și lucruri bune.
