Conectează-te 
-De unde ești?
-Ai un accent… de unde ești?
De la un timp nu mai vreau să răspund la întrebarea asta. Doar alți emigranți ca și mine înțeleg de ce. Pentru că după ce răspunzi, lumea spune: A, da, am detectat eu ceva din Europa de Est.
Sau: Știam eu că ești din Europa de Est! Și ce înseamnă asta? Ce au esteuropenii comun? Piele, ochi, păr, forma capului sau ce?
Românii nu seamană între ei, d-apoi est-europenii? După ce ai detectat? Ești specialist în lingvistică sau în antropologie?
Nu, cel mai probabil ești șofer de taxi, vânzătoare sau mamă casnică. Și ai auzit că-i o invazie de est-europeni rupți în fund care vin să-ți ia ajutoarele sociale, să-ți călărească paturile oricum inexistente din spitale, să-ți cotropească școlile.
Asta-i Europa de Est. O colecție de căpșunari și de prăpădiți, cei mai căpșunari și mai prăpădiți dintre ei fiind românii și/sau bulgarii. Am fost atât de băgați în aceeași categorie, că nici măcar nu mai contează dacă suntem români sau bulgari, ideea este că suntem căpșunari.
Am auzit povești despre dentiști români care au fost întrebați cu malițiozitatea britanică, de cum de sunt ei dentiști și nu căpșunari?
Nu mă refer aici la întrebări care vin de la persoane cu care ești într-o relație cât de cât, gen vecini, colegi de serviciu, cunoștințe sau prietenii prietenilor. Ei au dreptul să cunoască ceva despre tine, pentru că vor avea șansa să știe cu timpul că ești mai mult decât românul-bulgar zugrăvit de presa xenofobă.
Vorbind mai multe limbi europene, am făcut de-a lungul timpului diferite experimente.
Am spus că sunt franțuzoaică, și ghiciți: mi-au spus: Da, mi se părea mie că ești franțuzoaică.
La fel când le-am spus că sunt spaniolă.
De foarte multe ori spun că sunt din Germania, că oricum vorbesc germană și am trăit câțiva ani acolo ca să-mi pot face o identitate germană destul de credibilă. Englezii au ceva respect pentru germani, dar nu-i pot înghiți prea tare. O pritenă englezoaică mi-a spus: Nu înțeleg de ce le merge așa de bine acum la nemți, că doar ei au pierdut războiul! Gândurile care sunt premise tacite aici sunt: noi, englezii am câștigat războiul și nouă ar trebui să ne meragă mai bine ca la nemți. Apoi nemții poate că încă ar mai trebui pedepsiți, nu?
Identitatea națională originară se câștigă ușor, dar se scapă greu de ea, este ca o boală rușinoasă, dacă vii din țări care au fost bătute de istorie și de sărăcie. Când lumea îți spune că ai un accent, nu se referă neapărat că ai tu un accent, că toți avem accente. Ceea ce vrea să spună este că nu ești de-al nostru, că nu ești de aici, că mai bine te-ai căra de unde ești.
Brexitul a început aici cu mult timp înainte de 2016.
În 2007 auzisem că s-a umplut de polonezi care sunt șoferi și menajere.
Atunci Europa de Est era un izvor de șoferi și de menajere.
Nu am auzit nimic despre intelectualii sau medicii din Europa de Est, ca să nu mai spun despre artiști, poeți sau alte cireșele de pe tort.
Adevărul este că politica britanică a protejat în special finanțele, băncile, bogătanii lumii. Criza finaciară a rănit adânc economia britanică. Germania și Franța au dorit să dea o lege care să mai calmeze profiturile enorme ale băncilor. Asta nu le-a plăcut englezilor, așa că s-au supărat pe Germania și pe Franța.
Dar cum nu poți să te superi pe băieții cool, dai vina pe amârăți pentru ochiul tău vânăt.
Românii și bulgarii au început să fie făcuți țapi ispășitori încă din 2013. Cineva trebuia să răspundă pentru fondurile sociale care se taie de peste tot, adâncind sărăcia. Acesta a fost momentul în care eu am prevestit Brexitul și am aplicat pentru cetățenia britanică. Bărbatul meu e neamț, copilul este britanic: mi-a fost teamă că vom fi puși în trei trenuri diferite…
Nu mi-e rușine că sunt român, mi-e rușine de imaginea românilor în ochiul englezilor.
Chiar și așa, a fi român, englez sau finlandez nu este ceva esențial, cum este faptul că ești om, sau că ai două mâini și două picioare. Habar nu am ce anume în mine este român, sau european, sau altă etichetă socio-istorică.
La întrebarea asta aș răspunde că sunt om ca și tine și vreau să trăiesc, să muncesc, să-mi fac de lucru în amărâta mea de viață cu copiii, animalele, prietenii mei. Am venit pe lume ca orice englez sau bulgar, țipând și în pielea goală. Și am să mor ca orice englez, rege sau tâmplar, fără să iau cu mine palate. De ce nu ai loc de mine?
Eu sunt un cetățean britanic cu accent. Dacă situația economică în anii următori se va înrăutății nu exclud forme de violență socială împotriva emigranților care vor fi blamați – da, tot ei, nu politicienii sau presa mincinoasă – pentru sărăcie.
Nu-mi va cere nimeni pașaportul, mă vor dibui după accent și probabil că ultima întrebare va fi: de unde ești?
Autor: Teodora Manea
