Conectează-te 
Ca mulți dintre noi, mă uit uneori în spate şi îmi amintesc de începuturile vieții în diaspora.
De lucrurile, oamenii sau întâmplările care m-au marcat.
Primul lucru care îmi vine în minte este senzația de „ceață”. Parcă vedeam şi auzeam lumea prin fundul unui borcan. După 30 şi ceva de ani trăiți acasă, făceam eforturi serioase să mă adaptez.
În prima zi de muncă, am luat autobuzul în sens invers şi am întârziat, făcându-mă de toată bafta şi pornind cu stângul de la început.
Când am mâncat, apoi, prima oară, celebrul „sausage” (cârnăcior) din micul dejun englezesc, am crezut că am gustat, din greşeală, din şervețel.
Apoi când, după o lungă perioadă de muncă, muncă şi iar muncă, am mers pentru prima oară pe o plajă din zona Southend, mă uitam (ca mâța-n calendar) la un grup de domni şi doamne, bine trecuți şi de a doua tinerețe, care pluteau fericiți pe apă, într-un soi de plăci de surf cu pânze.
Când am câştigat, apoi, primii bani şi simțeam că plutesc de fericire. Am fugit repede la un magazin (nu ştiam de #TransferGo pe atunci) şi am trimis 50 de lire acasă, plus vreo 8 plătite comision.
Când am avut, pentru prima dată, nevoie de ajutorul unui avocat englez, care mi-a zis:
– E vineri. Te deranjează dacă ne întâlnim la 5 în pub, pentru că trebuie să mă văd şi cu doi prieteni?
– Nici o problemă, i-am zis, nu vă rețin mai mult de 10-20 de minute.
Minutele s-au lungit în ore şi am avut atunci, pentru prima oară, ocazia să ciocnesc o bere cu oameni din altă „ligă”, decât eram eu obişnuit. Unul, cercetător şi profesor la o prestigioasă universitate britanică, celălalt, un tânăr şi foarte inteligent om de afaceri.
Eu lucram pe atunci în mutări. Aveam nişte palme bătătorite şi aspre, de-mi era şi ruşine să dau „noroc”.
Însă, pentru prima dată de la venirea mea în noua lume, acei oameni, care erau departe de preocupările mele de zi cu zi, m-au făcut să mă simt bine şi firesc în mijlocul lor. Într-un mod natural, fără nici o grimasă de prețiozitate, ca nişte bărbați care s-au întâlnit la o bere.
Departe, însă, de a trăi într-o poveste sau într-o lume perfectă, am cunoscut, apoi, dezamăgiri. Şi au urmat multe alte succesiuni de „prima dată”.
Prima dată când am simțit rasismul, prima dată când am fost fraierit de cei la care nu mă aşteptam, prima dată în care am vrut sa abandonez şi să mă întorc acasă. S-au tot rotit în viața mea, ca în viețile multora dintre noi.
Anii au trecut şi sunt, acum, tăbăcit de bune şi de rele. Ceața s-a ridicat, iau autobuzul în sensul corect și mănânc sousage-ul fără probleme.
Tot cu bucurie mă uit şi la românii care ştiu că au început la fel ca mine, cu aceeaşi ceață în inimă şi ochi, dar au reuşit în noua lume.
Şi mai sper ca, tot pentru prima dată, noi, cei învățați să ne descurcăm întotdeauna pe cont propriu, să devenim, cu adevarat, o comunitate.
Căci ne aşteaptă vremuri complicate.
Un text autobiografic scris de Bogdan Cront
Distribuie
