Documentele necesare pentru noul statut de rezidență în Regatul Unit: verificarea identității, situația reședinței permanente și verificarea cazierului
Sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană a fost introdusă în urmă deciziei Regatului Unit de a părăsi UE. El vă permite să obțineți statutul de imigrare de care aveți nevoie pentru a continuă să trăiți, să lucrați și să studiați în Regatul Unit după 30 iunie 2021.
Etapele care trebuie parcurse pentru înregistrare sunt următoarele:
- Dovedirea/ verificarea identității dvs.
- Dovedirea faptului că aveți reședința în Regatul Unit (dacă acesta este cazul)
- Verificarea istoricului dvs. Infracțional (cazierului)
Va prezentăm în continuare documentele necesare pentru fiecare etapă în parte a procesului de înregistrare la EU Settlement Scheme.
VERIFICAREA IDENTITĂȚIi
Pentru verificarea identității vi se va cere să prezentați:
- Pașaport valabil sau carte de identitate valabilă
- O fotografie digitală a fetei dvs.
NOTĂ: Dacă aplicați pentru copil, va fi nevoie să dovediți și identitatea lor.
SITUAȚIA REȘEDINȚEI PERMANENTE
Dacă aveți deja reședința permanentă în Regatul Unit și pentru a putea continuă să locuiți aici după 30 iunie 2021, trebuie să aplicați pentru convertirea cardului de reședința permanentă în statut settled.
Convertirea se face automat în acest caz, astfel că nu va fi nevoie să mai prezentați dovezi ale reședinței continue de cinci ani.
IMPORTANT: Dacă dețineți un document de rezidență permanentă, atunci aveți:
- fie un certificat de rezidență, parte din dosarul albastru cu documentație de rezidență (the blue residence documentation booklet),
- fie un certificate în cadrul pașaportului dvs.
Documentul dvs. nu este unul de rezidență permanentă dacă are scris pe el “registration certificate”.
De asemenea, dacă aveți indefinitive leave to enter or remain (ILR) sunteți încurajați să aplicați pentru pentru a vă „actualiza” statutul la cel de indefinite leave to remain under the EU Settlement Scheme – acum cunoscut drept settled. În această situație, spre deosebire de cea în care aveți statutul de reședința permanentă și convertirea se face automat, trebuie să faceți dovada reședinței continue.
Conform informațiilor oferite de către Ministerului Afacerilor Externe, pentru dovedirea reședinței continue în Regatul Unit sunt recunoscute mai multe tipuri de documente, și anume:
Documente care acoperă perioade mai lungi de timp:
- extras bancar anual sau un rezumat al contului – cel puțin 6 luni de plăți primite sau efectuate în Regatul Unit
- scrisoare de la angajator
- factură de plată a taxei către consiliul local
- scrisoare/ certificat/ adeverință de la școală, colegiu, universitate sau altă formă de învățământ acreditată
- factură pentru taxele efectuate către școală, colegiu, universitate
- document/scrisoare care atestă adresa din Regatul Unit, primită de la un organism de finanțare a studenților – Student Loans
- dovadă creditului ipotecar
- contractul de închiriere și dovada plății
- document care atestă plata contribuțiilor a unui liber profesionist (self-employed)
- formularul P60 pentru o perioadă de 12 luni – se pot solicita dovezi suplimentare pentru a confirmă reședința în Regatul Unit timp de cel puțin 6 luni din acea perioadă
- formularul P45 indicând durata angajării anterioare – obținut de la angajator la finalul colaborării
Documente care acoperă perioade mai scurte de timp (1 lună)
- extras de cont care arată plățile primite sau cheltuite în Regatul Unit
- adeverință salarială pentru un loc de muncă în Regatul Unit
- facturile la apă, gaz sau energie electrică care indică o adresă din Regatul Unit
- factură la telefonul fix sau mobil, TV sau internet care indică o adresă din Regatul Unit
- factură pentru reparații la domiciliu, servicii de medicină veterinară sau asigurări, precum și dovada plății
- adeverință/ scrisoare de la medicul de familie, spital sau alt specialist în domeniul sănătății, care confirmă programările avute
- scrisoare de la un departament guvernamental, serviciu public sau caritate, care atestă colaborarea la o anumită dată sau pentru o anumită perioadă (de exemplu, Job Center Plus sau Citizens Advice)
- ștampila pusă pe pașaport care confirmă intrarea în Regatul Unit
- bilet de călătorie care confirmă că ați intrat în Regatul Unit dintr-o altă țară
- factură pentru munca efectuată în Regatul Unit și dovada plății
(Preluare de pe: mae.ro/ Informații pentru cetățeni români)
VERIFICAREA CAZIERULUI
Un cetățean UE/român se poate califică pentru statut de settled sau pre-settled dacă a fost condamnat numai pentru o infracțiune minoră. Trebuie declarate doar acele condamnări penale care apar în cazierul dvs. judiciar.
Există un documentul care va certifica noul dvs. statut de rezident, odată aprobat?
Autoritățile britanice nu eliberează un document fizic care să ateste statutul settled (rezidență permanentă)/ pre-settled (stabilire provizorie).
Dobândirea noului statut este o condiție pentru șederea legală, iar exercitarea drepturilor de către cetățenii români și membrii de familie ai acestora depinde în totalitate de dovadă (digitală) care atestă obținerea statutului settled/pre-settled.
Dacă întâmpinați probleme/dificultăți în procesul de înregistrare, va recomandăm să luați legătura cu:
- Autorităților britanice competențe
- Ambasadei României la Londra (londra.mae.ro/contact) și oficiilor consulare de la Manchester (manchester.mae.ro/contact) și Edinburgh (edinburgh.mae.ro/contact)
- Centrul de soluționare a reglementărilor UE (the EU Settlement Resolution Centre ) la adresa: https://www.gov.uk/contact-ukvi-inside-outside-uk/y/inside-the-uk/eu-settlement-scheme-settled-and-pre-settled-status ștampila pusă pe pașaport care confirmă intrarea în Regatul Unit
Dacă vreți să aflați mai multe și depre condițiile de intrare în Regatul Unit din România, găsiți toate informațiile necesare aici!