Conectează-te 
De multă vreme am încetat să judec oamenii.
Nu-i mai privesc ca membri ai unui contract social care fac sau nu fac ceea ce așteaptă societatea de la ei.
Care societate? Care contract? Politicile ne tăvălesc pe toți la fel, guvernele ne alungă de foame dintr-o țară într-alta. Societățile nu mai sunt comunități, nu mai sunt rețele de suport social.
Comunitățile sunt devastate de lipsuri, neîncredere și migrație. Legăturile nostre sociale s-au rupt, s-au fragmentat. Se definesc mai mult virtual decât real. Prietenii cu care vorbim sunt mai mult pe Facebook decât la o terasă, pentru că toți ne-am împrăștiat pe tot pământul.
Munca mea mă aduce pe lângă oameni pe care nu i-aș pune inițial pe lista mea de prieteni. Dar când îi cunosc și le aud poveștile, mă plec în fața lor, realizând că au mai multă voință, mai multă putere, mai multă dăruire decât am eu. Eu nu trebuie să lupt pentru copiii sau familia mea, dar ei o fac cu îndărjire, cu dinții, cu multă sudoare, cu stat în frig și noapte, cu mers kilometri pe jos prin ploaie ca să le poată trimite în țară părinților și copiilor a bucată de pâine. Poveștile lor nu le spune nimeni, pentru că ei nu sunt la masa celor bogați care pot spune realizați povești.
Cum spuneam, am ajuns să privesc oamenii ca și cum aș privi minunate forme de viață care caută ca plantele lumină, apă, și un pic de pământ ca să crească.
Așa cum te uluiește un copac crescut printre pietre, o floare care rotește culori din crăpăturile unui zid, exact așa văd oameni care se chinuie să existe, și cu toate pietrele și ariditatea unor societăți complicate și reci, ei reușesc să trăiască.
Un fel de admirație crește în mine, pentru ei, soldați ai mizeriei care reușesc să-și învingă destinele marginale, și se aruncă în lume să-și găsească un sens. Poate sunt inconștienți după standardele unora, poate nu-i cea mai înțeleaptă decizie, dar viața nu se întinde după decizii și înțelepciune, viața trăiește în fiecare dintre noi, la fel de vie și de îndreptățită.
Guvernul englez a început să spună, după ce ani la rând a denigrat emigranții, că avem nevoie de oameni inteligienți și talentați. Cine nu are nevoie de ei?!
Poate că țările din care ei au plecat au și mai mare nevoie de ei.
Este corect să-i momim în țările bogate cu salarii mari? Așa fac cu doctorii români. Clar că salariile și condițiile de muncă îi atrag, iar fiecare individ este liber să decidă unde vrea să trăiască și să-și facă un viitor.
Dar câtă vreme ei ne folosesc medicii români în NHS, nu văd de ce se plâng că au pacienți români, mai ales că și ei își plătesc taxele din care acest NHS este finanțat. Nu mai spun că situația unei țări din care s-au furat medicii contribuie și ea la plecarea celor care poate nu sunt super calificați, dar pe care lipsurile apasă.
A spune că din aceste țări vrem doar medicii, informaticienii sau profesorii universitari este total greșit din punct de vedere moral. Ce anume îndreptățește UK să fure inteligențele din aceste țări, dar să-i invite pe cei care spală mașini (și plătesc taxe!) să plece? Ca să nu mai spun de cei care lucrează în agricultură, și fără de care nu văd cum căpșunile, sparanghelul și varza britanică ar ajunge în piețe?
Urmele atitudinii imperialiste se văd încă foarte clar în politica britanică. Să nu mai spun de aroma de sclavagism care se degajă pe la colțuri.
Doar sclavii frumoși, inteligenți și cu dinții buni sunt lăsați, în casă, ăia jegoși să stea în fundul grădinii, unde noi vom merge să aruncăm lăturile din când în când.
Ideea Uniunii Europene a fost un a egalității și a liberei circulații, exact ceea ce s-a scris în Declarația Drepturilor Omului după război, și după care noi, românii, am tânjit în anii dictaturii. Nu există o alternativă a acestor libertăți. Terezica a început să promită Viitor de Aur! Pentru urechile con-naționalilor, cam știm ce înseamnă.
Cu toate acestea, mulți emigranți se consideră superiori, cred că doar ei, datorită meritelor lor au dreptul să fie aici. Să nu uităm că la fel au crezut și evreii care fraternizau cu nemții cu puțin înainte de holocaust. Și exact așa le spuneam și prietenii lor nemți:
Stați liniștiți, că nu se vor lega de voi, că voi sunteți bogați și cetățeni de vază, doar cu ăia hoți și jegoși avem ceva!
Cred că știți ce s-a întâmplat, nu?
Atunci când ura socială se ridică, nu mai scapă nici unul, nu se mai diferențiază.
Și nu (doar) acesta este motivul, în plus nu avem nici un drept moral să ne credem superiori și îndreptățiți să tragem ușa după noi. Le datorăm celorlați înțelegere și solidaritate umană.
Dacă pierdem asta, istoria a trecut degeaba peste noi, și îi vom repeta greșelile.
AUTOR: TEODORA MANEA
